În an centenar, România are cele mai proaste drumuri şi căi ferate din Uniunea Europeană. O spun statisticile forumului economic mondial.
N-am reuşit să ducem până la capăt niciunul dintre coridoarele europene care ne străbat tara, deşi Bruxelles-ul ne-a pus la dispoziţie zeci de miliarde de euro.
Călătoriile cu trenul durează mai mult decât în timpul celui de-al doilea război mondial. Iar multe dintre podurile peste care trecem cu trenul sau cu maşină sunt în stare critică şi sunt un pericol nevăzut pentru călători. Aceasta este radiografia infrastructurii la 100 ani de la Marea Unire.
În România “modernă” de astăzi autorităţile încă n-au reuşit să lege provinciile istorice cu o autostradă. Pentru Ministerul Transporturilor, Carpaţii s-au dovedit de netrecut între Transilvania şi Tara Românească.
Călătoria cu trenul de la Arad la Braşov durează mai mult acum decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 1939 trenul Orient Express făcea 7 ore de la Curtici la Arad. Astăzi acelaşi traseu durează cu 2 ore mai mult.
“Este ora 6 şi am ajuns abia în gara Simeria, unde trenul a oprit şi trebuie înlocuită locomitiva. Au scos-o pe cea electrică şi o aduc pe cea diesel, deoarece între Simeria şi Braşov linia de cale ferată nu mai este electrificată”.
Începând cu 2007, România a avut la dispoziţie fonduri europene în valoare de peste 15 miliarde de euro pentru a-şi construi reţele de transport moderne. La Bruxelles comisarul european este exasperat. Spune că Guvernul nu trimite proiecte ca să ia banii.
Corina Creţu, comisar european:
“Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură, nu avem proiecte”.
Pentru realizarea acestui reportaj echipa “România, te iubesc” i-a solicitat un interviu ministrului Transporturilor, Lucian Șova. Încă nu am primit un răspuns.
Banii de la Bruxelles sunt în special pentru realizarea celebrelor coridoare europene de transport. Cum ar fi coridorul IV care leagă Portul Constanța de Capitală şi mai departe de vestul Europei. La Bucureşti se ştie de importanța strategică a acestui coridor cu multă înainte că Uniunea Europeană să-l deseneze pe hartă.
Sursa: stirileprotv.ro