Povestea din această seară de vară este una extrem de tristă. Este o poveste care se întinde pe un interval de 150 de ani şi care poate avea cel mai dramatic deznodământ.
Se făcea, astfel, că pe la finele veacului al XIX-lea se construia în România, poate una din cele mai frumoase căi ferate: Podul Olt – Piatra Olt, adică, Valea Oltului, pe porţiunea ei cea mai spectaculoasă, însemnând atât intrarea dinspre Sibiu, cât şi Depresiunea Loviştei, dar cel mai pitoresc rămânea Defileul Oltului.
O pleiadă de ingineri, conduși de Mihail Râmniceanu, au lucrat la acest proiect care unea Imperiul Austro-Ungar de România, proiectanţi, companii din ţară, din Germania, Austria, Franţa. Atunci s-a construit primul pod în arc din România, cel de la Proieni. A apărut şi calea ferată de la Lotru prin Brezoi spre Valea Lotrului.
Dar regina, gara gărilor, un palat efectiv, a apărut la Călimăneşti. Folosind cărămida roşie aparentă, de tip victorian, s-a construit o gară cum nu mai era atunci în România. O gară de staţiune, imensă, combindând atât stilul românesc, cu cel clasic şi cel victorian. Un eclectism care avea să confere coroana staţiunii de început de secol XX. După inaugurarea acestei epopei, a început şi dezvoltarea staţiunii. Pensiuni cu turn, case cu foişor, hotelurile Jantea, pavilionul...