Acum un secol cele mai rapide trenuri românești prindeau peste 75 km/h, rețeaua feroviară creștea cu o medie de aproape 100 km/an și se petrecea și unul dintre cele mai grave accidente din istorie, cu sute de morți. În epoca de aur a locomotivelor cu abur erau mult mai puține gări decât acum, iar cei care aveau timp și bani puteau călători cu trenul de la Paris până la Constantinopole în același vagon. Mai jos puteți citi despre cum erau trenurile acum un secol, despre tunelul de la intrarea în ”Orient” și despre cum era descris drumul cu trenul în cele mai citite ghiduri de călătorie ale vremii.
Uimitoarele trenuri europene de acum 120 de ani și cursele lor riscante
Pe la 1900 căile ferate se dezvoltaseră enorm în toată Europa și în unele orașe trenurile circulau de peste 50 de ani. Anglia era locul cel mai dezvoltat, locomotivele cu aburi atingând 100 km/h în deceniul opt al secolului XIX și 160 km/h în 1904. Sunt celebre cursele dintre două companii (Race to the North) între Londra și Scoția, pe două rute concurente.
În 1895 cei peste 800 km dintre Londra și Aberdeen (Scoția) erau parcurși de cele mai rapide trenuri ale vremii cu o medie orară de 100 km/h. Cele mai rapide trenuri engleze, franceze și germane atingeau pe unele porțiuni 130 km/h acum 110 ani, iar în Alpi se dădea în folosință tunelul Simplon care era, la cei 20 km, cel mai lung tunel feroviar din lume și o minune a ingineriei europene.
Și Franța oferă un exemplu de dezvoltare: dacă în 1838 erau în exploatare 180 km, în 1851 s-a ajuns la 9.000, iar 25 de ani mai târziu erau 22.000 km.
Între 1870, când trenurile au ajuns prima oară în câteva mari orașe de pe teritoriul țării noastre și până în 1913 s-au schimbat multe: locomotivele cu aburi au devenit mai puternice și autonomia a crescut, sistemele de semnalizare au permis gestionarea unui număr mare de trenuri, iar cele de frânare au avansat, permițând oprirea în siguranță și de la viteze impresionante de peste 70 km/h.
La fel, dacă pe la 1880 rar viteza medie trecea de 30 km/h, la 1910 a ajuns în jurul a 40-45 km/h pe liniile principale, iar după 1930 a ajuns și la 55-60 km/h pe porțiuni lungi.
Schimbări fantastice în vremea lui Carol I
Și acum 140 de ani erau în prim-plan discuții precum cele din ziua de azi. Kilometrul de cale ferată construită costa la noi chiar și de zece ori peste cât costa în restul Europei. Diferența este ca în prezent căi ferate nu mai facem, însă comparația se aplică la autostrăzi. Au fost certuri, au fost răscumpărări scumpe, au fost scandaluri internaționale legate de lucrări feroviare extrem de costisitoare.
Ca exemplu. timpii de călătorie s-au redus mult în 40 de ani în Ardealul aflat atunci în Austro-Ungaria. De la Cluj la Sighișoara trenurile au ajuns să facă 4 ore și jumătate la 1910, de două ori mai rapid decât în 1874, iar între Sighișoara și Brașov durata călătoriei a scăzut de la șase ore, la două ore și 50 de minute. Pare greu de crezut, dar atât fac și acum trenurile pe cei 128 km, din cauza numeroaselor restricții de viteză.
În Principatele Române prima cale ferată a fost inaugurată în 1869, între București și Giurgiu, iar în 1914 rețeaua ajunsese la 3.500 km, cea mai bună perioadă fiind între 1890 și 1900 când s-au inaugurat în medie 80 km/an. Maximul extraordinar a fost în 1887, cu 413 km dați în folosință.
Că trenul a fost foarte apreciat o arată și statistica numărului de bilete vândute de CFR: în 1873 erau sub 650.000, iar în 1911, peste 10 milioane. CFR a devenit cel mai mare angajator din România de dinaintea Primului Război Mondial, cu 34.000 de oameni în 1913, de cinci ori mai mulți decât în 1885 (date din volumul Proiectul Feroviar Românesc 1842-1916, Toader Popescu).
Populația Principatelor Române a crescut de la 3,8 milioane, la 6 milioane de locuitori între 1861 și 1900, iar cantitatea de mărfuri transportate pe calea ferată s-a triplat, până la 9 milioane tone/an în 1914, față de 1880. La 1900 trăiau 2,8 milioane de români în Transilvania, 230.000 în Bucovina și 1,1 milioane în Basarabia. (sursa: Istoria României - M Bărbulescu, D Deletant, K Hitchins, Ș Papacostea, P Teodor).
În Ardeal erau în 1914 aproximativ 2.400 km de cale ferată și după 1885-1900 viteza medie a crescut de la 25-30 km/h, la aproximativ 40 km/h datorită șinelor de oțel, a noilor sisteme de semnalizare și a locomotivelor mai puternice. Tot acum 110-125 de ani au fost înlocuite podurile din lemn cu podurile metalice care au rezistat și sunt folosite și azi.
Românii au acceptat trenul și au perceput repede utilitatea lui. Nici în literatură nu a fost uitat, printre poeziile cunoscute fiind Prin gările cu firme-albastre, de Ion Minulescu. Mai jos, un fragment din poezie:
Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trăit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...(...)
Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...
Acum pare de necrezut, dar apariția trenului a uimit multă lume, locomotivele uriașe și gălăgioase având aspectul unor monștri de oțel în ochii oamenilor care, acum 150 de ani, vedeau pentru prima dată uriașe mașinării industriale.
Articolul complet poate fi citit pe hotnews.ro