Una dintre primele măsuri cu caracter populist, luată încă din ianuarie 2017 de guvernarea PSD-ALDE, a fost aceea de a le acorda studenţilor un număr nelimitat de călătorii pe calea ferată.
Era, fără doar şi poate, vorba doar despre o parte din mai amplul program ticălos şi josnic de cumpărare de conştiinţe. O operaţiune al cărei prim eşec a fost înregistrat în momentul în care guvernul a încercat adoptarea, noaptea, ca hoţii, a celebrei Ordonanţe 13. Printre cei mai vehemenţi protestatari s-au numărat studenţii.
Dincolo de toate acestea, nimeni, nici un factor responsabil din rândul celor ce alcătuiau la acea vreme guvernul Grindeanu nu a sesizat că gratuităţile cu nemiluita au o mulţime de consecinţe nefaste. A sporit absenteismul şcolar, în week-end bibliotecile universitare sunt goale (degeaba sunt ele deschise sâmbăta până la ora 13, nici urmă de student în ele), bugetul Ministerului Educaţiei a fost pus la grea încercare, iar calea ferată s-a văzut în imposibilitatea de a face faţă solicitărilor de bilete de călătorie. Pentru simplul motiv că CFR Călători nu mai dispune la ora actuală de un număr suficient de vagoane. Din câte pare, de abia dacă mai sunt apte de a fi puse în circulaţie în jur de 800 de vagoane, or, pentru a face faţă, în condiţii cât de cât normale, solicitărilor, compania CFR Călători ar mai avea nevoie de încă cel puţin 400. Ia-le de unde nu sunt!
A plouat cu plângeri vara aceasta în legătură cu calitatea transportului pe calea ferată. Călătorii în picioare, condiţii insalubre, murdărie, revenirea la bou-vagonul de odinioară, cozi interminabile la casele de bilete, vânzarea de locuri inexistente, proasta calitate a serviciilor, incapacitatea CFR Călători de a face faţă solicitărilor, întârzieri, locomotive care s-au defectat în câmp, aşteptarea unei locomotive de schimb cu orele. Şi nimeni nu plăteşte pentru asta.
D-lui Lucian Şova, ministrul de resort, nu i-a păsat defel de dezastrul pe care îl gestionează şi patronează.. Doar ne-a avertizat demult că timpul domniei-sale este prea preţios spre a se ocupa de lucruri mărunte. Fără a băga de seamă cât de măruntă este şi propria lui persoană. La fel cum este şi aceea a ministrului Educaţiei. Ca şi premierul Dăncilă. Tel maître, tel valet!
Articolul complet poate fi citit pe adevarul.ro