Tronsonul de cale ferată Târgovişte – Pietroşiţa a fost realizat în perioada 1884-1912. Calea ferată a fost proiectată şi executată de angajaţii Serviciului de Studii şi Construcţii din Ministerul Lucrărilor Publice Bucureşti, iar investiţia a ajuns la costuri uriaşe.
Este singurul tronson de cale ferată care străpunge Munţii Bucegi până într-un anumit punct, pentru că lucrările au fost abandonate odată cu începerea războiului mondial.
Vorbim despre celebrul tunel construit de CFR în 1913, care avea menirea de a descongestiona nodurile de cale ferată Bucureşti şi Ploieşti şi pentru scurtarea rutei dintre vestul şi nordul ţării prin Predeal, printr-o legătură directă între staţile Titu şi Sinaia, prin Târgovişte, Pietroşiţa şi Moroieni.
Proiectul a prevăzut străpungerea Munţilor Bucegi, în zona Păduchiosul, pe o distanţă de 5.918 metri.
Ruta este nefolosită acum, după ce Miniserul Transporturilor a închis-o. Asta, în condiţiile în care CFR a investit acolo 2,5 milioane de euro pentru consolidarea malurilor Râului Ialomiţa. Aproape 600 de călători de pe ruta Târgovişte – Pucioasa – Fieni – Pietroşiţa au rămas, de la 15 mai 2013, fără tren.
Autorităţile spun acum că de la 1 octombrie 2015 ar putea redeschide linia CFR Târgovişte – Pietroşiţa. Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Iulian Matache, aflat într-o vizită de lucru în Dâmboviţa. Ministrul crede că această rută este foarte importantă pentru dâmboviţenii din zona de nord.