Decizie radicală luată de CFR Călători în cazul unui mecanic de locomotivă care a „uitat” să oprească într-o haltă de pe ruta Timişoara-Oradea. Mecanicul a oprit trenul în staţie, dar 200 de metri mai în faţă decât locul în care ar fi trebuit. Pentru greşeala sa, mecanicul a fost concediat, dar a contestat hotărârea de concediere în instanţă şi în primă fază a şi câştigat.
Curtea de Apel Timişoara va pronunţa în şapte noiembrie sentinţa finală într-un dosar în care un mecanic de locomotivă din cadrul CFR Călători, Regionala Timişoara, a contestat decizia de concediere. Ioan Liviu Petrila, care are o experienţă de 40 de ani, a fost dat afară după o greşeală făcută în timp ce conducea un tren de pe ruta Timişoara - Oradea.
Concret, mecanicului i se reproşează că în data de 18.12.2016, când conducea trenul Desiro 2002 pe ruta Timişoara – Oradea, nu a oprit trenul la mijlocul peronului din Halta Boiu, oprind cu 210 metri mai în faţă decât ar fi trebuit. Şapte călători, printre care şi autoarea petiţiei în urma căreia mecanicul de locomotivă a fost concediat, au rămas în staţie, nemaiputând să urce în trenul oprit la 200 de metri distanţă. După incident, mecanicul a plecat în concediu medical, întorcându-se după 282 de zile, când a şi fost concediat.
În instanţă, unde a contestat decizia de concediere, mecanicul de locomotivă s-a apărat, spunând că peronul la care ar fi trebuit să oprească este un peron doar cu numele, fiind vorba de un şir de dale, puse pe o lungime de aproximativ 30 de metri. Mecanicul a mai arătat că „punctul de oprire şi aşa zisa clădire a haltei nu sunt iluminate, fapt ce duce la imposibilitatea vădită de apreciere efectiva a drumului de frânare pe timp de intuneric, cum a fost cazul în speţă”.
Prima fază a procesului prin care mecanicul de locomotivă a contestat decizia de concediere s-a judecat la Tribunalul Timiş. Judecătorii de aici au admis în parte cererea mecanicului de locomotive, transformând decizia de concediere într-una de reducere a salariului cu 10 la sută pentru o perioadă de trei luni. Judecătorii au considerat că scuzele mecanicului de locomotivă referitoare la "neiluminarea haltei cu balize reflectorizante, prezenţa ceţii, intervalul orar", nu sunt valabile, mecanicul unui tren având obligaţia de a opri astfel ca jumătatea trenului sa fie in dreptul indicatorului. Judecătorii au considerat, însă, că decizia de concediere este o măsură prea dură.
Articolul complet poate fi citit pe adevarul.ro