O călătorie cu trenul pe o rută de lungime medie – să zicem Bucureşti Nord-Galaţi – relevă toate „păcatele” Societăţii Naţionale de Căi Ferate din România (CFR Călători - n.n.). De fapt, nimic nu funcţionează cum trebuie, după un tipar administrativ care, de câteva decenii, face viaţa românilor un adevărat calvar, începe ADEVĂRUL sinteza despre călătoria pe calea ferată.
Orice s-ar zice, călătoria cu trenul pare în continuare tentantă. Dacă faci, înainte de alege între maşină şi tren, un calcul care să ţină cont de managementul integrat al timpului, al stresului şi al banilor, vei descoperi că trenul pare a fi cea mai bună soluţie: nu ai grija condusului, poţi să citeşti/lucrezi/dormi în timpul călătoriei şi, evident, te costă mai puţin. Asta în teorie.
În practică, însă, toate calculele şi proiecţiile manageriale nu fac nici măcar două parale, căci la faţa locului, în tren adică, de izbeşti violent de realitatea românească, care îţi face viaţa un chin şi te face să regreţi că nu ai plecat la drum cu maşina personală. Deşi pare o concluzie subiectivă, „de trend”, lucrurile chiar stau foarte prost la CFR [Călători - n.n.] după cum puteţi descoperi în reportajul de faţă, bazat pe patru călătorii între Bucureşti Nord şi Galaţi (două dus-întors).
Nu vă lăsaţi ispitiţi de „oferta specială” a CFR Călători!
În fiecare după-amiază, de la Bucureşti Nord la Galaţi circulă patru trenuri, dintre care trei sunt ale SNCFR, iar unul al companiei private Transferoviar. Primul tren (IR 1575) pleacă la ora 13,10, e al CFR Călători şi s-a dovedit a fi o experienţă cât de cât plăcută: aerul condiţionat funcţionează, e curăţel, cele patru ore şi opt minute anunţate de Mersul Trenurilor au fost depăşite doar cu trei minute la destinaţie, aşa că a meritat cei 66,3 lei plătiţi pentru un loc la clasa a II-a.
Al doilea (IR 1577), însă, este o cu totul altă poveste, deşi este tot o cursă a companiei naţionale de căi ferate. Teoretic, acest tren, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 15,30 are şi el rang de interregio (pe sistemul vechi ar fi accelerat sau rapid), ca şi precedentul, deci ar trebui să ofere aceleaşi condiţii. Însă nu le oferă nici măcar la jumătate.
Secretul nereuşitei s-ar putea ascunde, evident, şi în spatele preţului unui bilet la clasa a II-a, care costă doar 35,6 lei, deci mult mai puţin faţă de trenul de dinainte, însă pe site-ul propriu CFR dă asigurări că avem de-a face cu o promoţie cu totul şi cu totul specială: „tren interregio cu bilete la preţ de tren regio”. Tentant. Dar şi foarte riscant.
În realitate lucrurile arată rău. Foarte rău. De fapt, cursa IR 1577 este o mare păcăleală, căci până şi durata călătoriei – patru ore şi 45 de minute pentru 259 de kilometri, adică doar 55 de km/oră (tocmai citisem, în ziarul pe care-l cumpărasem din gară, că trenurile din Japonia au o medie orară de 250 de kilometri...) – arată că aveam de-a face cu ceva ce pe vremuri se numea „tren personal”. Acum îi zice „regio”. Aşa şi arată trenul. Şi mai ales aşa miroase.
Articolul complet poate fi citit pe adevarul.ro