Polițiștii de la Transporturi Feroviare au mers marţi în control într-un tren Regio care circulă pe ruta Vaslui - Iași. În urma raziei, au fost prinse 52 de persoane care nu aveau bilet.
Razia angajaților CFR Călători a început dimineață, la ora 06:00, în halta de călători din Piciorul Lupului, o localitate din apropierea Iaşului. Însoțiți de polițiștii de la Transporturi Feroviare, angajații CFR Călători au verificat biletele tuturor călătorilor. Persoanele prinse fără abonament valabil sau bilet au fost puse să plătească o suprataxă.
Constantin Axinia, director CFR Călători Iaşi, a declarat:
"Am făcut o acțiune de verificare a legitimațiilor călătorilor și am constat că numai între 2 stații am tăiat în jur de 51-52 de bilete, în valoare de aproape 5 milioane de lei vechi. Sunt mulți călători certați cu legea, se urcă în tren, nu au bani, alții profită de faptul că se circulă între două stații într-un regim mai aglomerat."
CFR Călători anunță intensificarea acestor acțiuni. Verificările se vor face, în special, în trenurile de navetiști.
Sursa: digi24.ro
Citeşte şi:
[VIDEO] CFR Călători organizează acţiuni pentru depistarea călătorilor frauduloşi