CFR Infrastructură anunțase ca posibilă dată de reluare a traficului feroviar data de 4 septembrie. Doar că socotelile inițiale nu au putut fi respectate din cauza intervenției de la fața locului care nu poate fi inițiată decât la sfârșitul săptămânii viitoare, scrie Ziarul de Craiova.
Macaraua de 600 de tone este în acest moment implicată într-un alt proiect de anvergură și nu poate fi încă dislocată pentru transportul către Cârcea.
Specialiștii spun că o să fie nevoie de peste 15 trailere care să aducă macaraua pe bucăți către locul accidentului feroviar.
Abia după ce aceasta se va monta la fața locului, locomotiva și vagonul Grupului Feroviar Român vor fi îndepărtate de pe pod, iar traficul se va relua pe firul neafectat de incidentul din data de 12 august.
Între timp, la fața locului se lucrează intens la amenajarea platformei care să susțină macaraua de dimensiuni atât de mari. A fost săpătă o fundație de aproape 2 metri care a fost apoi umplută cu pietriș, balast și resturi din materiale de construcții. În următoarea perioadă vor avea loc probe pentru a exista siguranța că platforma poate susține greutatea macaralei.
Problema podului de la Cârcea a devenit una de interes național. Consecințele accidentului produs de mecanicul de locomotivă ce a pătruns pe o linie în lucru, a deraiat opt vagoane de tren și a distrus podul de cale ferată sunt extrem de grave pentru întreaga circulație feroviară națională. Întârzierile au afectat mersul trenurilor și aduc zilnic pagube financiare enorme pentru CFR Călători. Reluarea traficului se va face cu cel puțin o săptămână întârziere față de data preconizată.
Sursa: ziaruldecraiova.ro