Companiile cu capital de stat domină sectoare importante in Romania, cum ar fi transportul feroviar şi energia. Cu toate acestea, perfomanţele lor economice sunt scăzute, au un nivel mare al datoriilor, profitabilitate redusă şi înregistrează în continuare arierate, menţionează un studiu al Comisiei Europene.
Rezultatele lor s-ar îmbunătăţi dacă s-ar depune eforturi sporite de restructurare, inclusiv prin privatizări, şi dacă conducerile lor ar adopta principiile de guvernanţă corporativă (guvernanţa corporativă este sistemul prin care o companie este condusă şi controlată - mai multe informaţii despre această noţiune pot fi găsite aici).
Succesul listărilor la bursă ale Romgaz, Nuclearelectrica şi Electrica arată că investitorii au un apetit din ce în ce mai mare pentru companiile de stat cu potenţial de creștere. Aceste tranzacţii demonstrează că o astfel de abordare ar avea succes, cu condiţia ca autorităţile să continue restructurările şi privatizările.
Studiul "Rolul companiilor cu capital de stat în România" analizează importanţa lor pentru economia românească, precum şi performanţele acestora. Acest studiu poate fi consultat în fişierul ataşat la finalul acestui articol. Din raport spicuim câteva aspecte referitoare la transportul feroviar:
Companiile care generează cele mai mari pierderi sunt în sectorul transporturilor: CFR Călători (transport feroviar de călători), Regia Autonomă de Transport Bucureşti (transport public), CFR Infrastructură (administrator de infrastructură feroviară), Metrorex Bucureşti (metrou), CFR Marfă (transport feroviar de marfă), şi Tarom (companie naţională de transport aerian).
CFR Marfă şi Tarom funcţionează într-un mediu competitiv în care legislaţia UE reglementează strict condiţiile în care se poate primi sprijin din partea statului. În aceste cazuri, există un scop clar pentru îmbunătăţirea peformanţelor operaţionale.
Întreprinderile cu capital de stat nu generează suficient profit pentru a-şi plăti datoriile restante. Per ansamblu, totalul profitului operaţional al companiilor cu capital de stat a reprezentat doar 0,4% din PIB în 2013!
Concluzii:
În timp ce dimensiunea sectorului companiilor cu capital de stat din România nu este diferită în comparaţie cu alte state membre UE, aceste companii domină sectoare importante, cum ar fi transportul feroviar şi cel energetic. Comparativ cu sectorul privat, companiile cu capital de stat din România au performanţe scăzute, cu nivelul datoriei ridicat, profitabilitate mai scăzută, iar plăţile scadente se măresc.
Ca urmare, companiile cu capital de stat generează pierderi care sunt o povară pentru bugetul de stat, în timp ce managementul ineficient nu îndeplineşte condiţiile pentru crearea de valoare la întreaga lor capacitate. Mai mult decât atât, procesele de restructurare şi privatizare au fost amânate de-a lungul ultimilor ani.
Privind în perspectivă, principiile de guvernanţă corporativă vor trebui să fie implementate şi executate mai bine în cazul în care se doreşte ca aceste companii cu capital de stat să participe la dezvoltarea economică şi socială a României.
Recent, succesul listărilor la Bursă a unor companii precum Romgaz, Nuclearelectrica şi Electrica au arătat că există un apetit mărit al investitorilor pentru aceste întreprinderi cu potenţial ascendent. Astfel de tranzacţii ilustrează că reuşita este posibilă dacă autorităţile sunt pe deplin angajate şi procesul de restructurare şi privatizare.