Elena Udrea, fugită în Costa Rica de la începutul anului, după ce a fost condamnată în primă instanță la șase ani de închisoare sub acuzația de luare de mită și abuz în serviciu în dosarul "Gala Bute", s-a retras din acționariatul companiei Tim Rail Cargo, operator feroviar privat.
La societatea ferofiară, unde controla 25% din titluri, și-a vândut toate acțiunile către Ioan Valeriu Trică, fost director general al CFR SA, pentru 500.000 euro, cerând totodată să îi fie rambursate și creditele de 526.733 lei și 60.000 euro acordate anterior societății, anunță profit.ro
Prin preluarea pachetului de 25% din acțiuni, Ioan Valeriu Trică a ajuns la o deținere de 50% din companie. Ioan Valeriu Trică a fost șeful sucursalei regionale CFR Timișoara, iar în 2010 a fost numit de ministrul Transporturilor de atunci, Radu Berceanu, în postul de director general al CFR SA. Trică era și vicepreședinte al Biroului Național al PDL Timiș.
Elena Udrea a făcut parte din acționariatul Tim Rail Cargo, cu sediul în Timiș, de la momentul înființării acesteia, în 2013. În prezent, ea se află în Costa Rica, țară cu care România nu are acord de extrădare, unde a cerut statut de refugiat politic și este condamnată definitv la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu.
Sursa: revista22.ro