UniCredit Leasing Fleet Management, parte a UniCredit Leasing, susţine prin produsele de leasing producţia locală de locomotive în urma unui parteneriat cu grupul de firme Softronic-Softrans Craiova, singurul producător local de locomotive şi liderul pieţei de închirieri pentru locomotive electrice, prin închirierea în leasing operaţional a două locomotive TransMontana, produse de Softronic, au anunţat, vineri, reprezentanţi ai companiei de leasing citatți de ECONOMICA.NET.
Acestea vor fi operate pe rute din România pentru transportul de marfă de către liderul pieţei de transport pe calea ferată din Europa, Deutsche Bahn Cargo.
Grupul UniCredit Leasing se află la cea de-a treia operaţiune de leasing pentru material rulant acordat pentru acest client. Precedentele au vizat finanţarea în leasing financiar a două locomotive produse tot de către grupul de firme Softronic în 2012 şi 2014. Astfel, UniCredit Leasing a reuşit să îşi adauge în portofoliul său operaţional un segment important din domeniul transporturilor şi să contribuie la dezvoltarea unor afaceri locale cu impact direct în economia României.
'Suntem întotdeauna deschişi să susţinem şi să încurajăm iniţiativele partenerilor şi clienţilor noştri, prin produse şi servicii care le fac viaţa mai uşoară. Astfel de colaborări care se desfăşoară în domenii cu potenţial important şi pot genera parteneriate pe termen lung, sunt extrem de importante pentru noi. Suntem bucuroşi că putem susţine pe de o parte producţia locală de locomotive, iar pe de alta, utilizarea acestora tot în economia locală', a declarat Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing.
Locomotivele care fac obiectul tranzacţiei sunt din gama TransMontana, au o putere totala de 6.000 kW fiecare, folosesc curent alternativ, iar prima de acest tip a fost fabricată în 2010. Fiecare locomotivă este echipată cu 6 osii şi 6 motoare, ceea ce îi conferă o putere de tracţiune mărită şi un avantaj competitiv major pe segmentul transporturilor de marfă. Durata operaţională garantată de către producător este de 3 ani, iar durata de viaţa a acestora este de 40 de ani.
'Este foarte important pentru orice producător din România să aibă la dispoziţie instrumentele financiare necesare prin care să îşi poată promova produsele către parteneri. Ne bucură încrederea UniCredit Leasing şi faptul că împreună reuşim proiecte de succes. Pentru noi, următorul pas va fi să dezvoltăm împreună un proiect cu impact regional, european', a declarat Ionel Ghiţă, asociat al grupului, membru în Consiliului de Adminstraţie al Softronic.
Articolul complet pe economica.net