Estrella Ştefănescu, şefa Serviciului Urmărire Transporturi din CFR, şi omul de afaceri Iorgu Ganea au fost arestaţi preventiv, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în dosarul privind favorizarea la licitaţii a unor firme de transportul feroviar, printre care şi Regiotrans.
Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel.
Estrella Ştefănescu a fost reţinută joi de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea conform legii a respectării destinaţiei subvenţiilor; permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase pentru altul, luare de mită în formă continuată.
Ganea Iorgu a fost reţinut pentru dare de mită, folosirea în mod direct şi indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase pentru sine sau pentru altul; utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
Click pentru a citi întregul rechizitoriu întocmit de procurorii DNA!