După ce anul trecut s-a reuşit absorbţie ZERO a fondurilor europene structurale pentru 2014-2020, anul 2017 este crucial pentru infrastructura din România. 2016 a însemnat doi miniştri la conducerea Ministerului Transporturilor şi reconstrucţia a 200 m de autostradă plus deschiderea traficului a 50 km linie de cale ferată modernizată pentru 160 km/h.
Chiar dacă suntem la mijlocul exerciţiului bugetar 2014-2020, România nu a încasat niciun cent din cei aproximativ 12 miliarde de euro, bani nerambursabili pentru infrastructura de metrou, rutieră, feroviară, aeriană şi navală. Cele mai întârziate licitaţii pentru Ministerul Transporturilor sunt cele legate de reabilitarea Coridorului IV feroviar, Simeria-Arad, proiecte în valoare de circa 1,8 miliarde de euro. În 2017, odată semnate cele patru contracte pentru reabilitarea şi modernizarea căii ferate Simeria-Arad, în sfârşit se reuşeşte decontarea unor sume consistente din exerciţiul bugetar 2014-2020, bani pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare.
Anul 2017 înseamnă şi finalizarea lucrărilor pentru reabilitatea şi modernizarea a circa 100 km de cale ferată între Sighişoara şi Simeria. Tot pe Coridorului IV feroviar, Ministerul Transporturilor urmează să finalizeze la sfârşitul anului licitaţia pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov - Sighişoara, valoarea estimată a contractului fiind de aproximativ 700 milioane euro, proiect finanţat tot din POS-T 2014-2020.
Referitor la parcul de material rulant, anul aceasta, Ministerul Transporturilor, demararează o licitaţie pentru achiziţionarea de trenuri prin intermediul Autorităţii de Reformă Feroviară, contractul fiind finanţat tot din bani europeni.
Tot în acest an, CFR SA urmează să anunţe licitaţia pentru linia de cale ferată Bucureşti-Aeroportul Henri Coandă.
Proiectul evaluat între 120-180 milioane euro înseamnă prelungirea liniei CF existente şi o gară comună cu metroul în zona parcării din faţa Aeroportului Henri Coandă.
Magistrala 5 - 10 staţii şi costuri de 1 miliard de euro
Epopeea lucrărilor de infrastructură din Capitală, Magistrala 5 de metrou înregistrează trei ani de întârzieri. Chiar dacă se finalizează lucrările de infrastructură de metrou, Magistrala 5 nu are semnalizare. Abia în 2017 se licitează lucrările de semnalizare, Metrorex avea în plan introducerea unor trenuri fără mecanic. Dacă s-ar deschide traficul în acest an atunci ar fi trebuit să fie impiegaţi în fiecare staţie de pe Magistrala 5 pentru că nu este semnalizare. În prezent, cele 10 staţii de metrou între Eroilor şi Drumul Taberei sunt în diverse stadii, Ministerul Transporturilor promite că bucureştenii vor putea circula cu metroul pe această secţiune la sfârşitul acestui an.
Anul trecut, lucrările la Magistrala 5 au fost întârziate de un incident, în zona staţiei de metrou Eroilor, terenul s-a surpat din cauza lucrărilor de metrou, iar mai multe persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. De asemenea, au fost dispuse măsuri de restricţie a circulaţiei rutiere în zona Eroilor şi devieri ale traficului.
În decembrie 2016, bucureştenii ar fi trebuit să aibă la dispoziţie încă două staţii de metrou în zona de Nord a Capitalei. Staţiile Străuleşti-Laminorului nu s-au deschis traficului pentru că nu s-a lansat licitaţia privind lucrările de semnalizare.
Procedurile birocratice pentru licitaţia privind lucrările de instalaţii întârzie proiectul minim 8-9 luni.
Un alt proiect aflat pe masa conducerii Metrorex este linia de metrou care face legătura cu Aeroportul Henri Coandă. Licitaţia pentru Magistrala 6 ar fi trebuit demarată în 2016.
Sursa: capital.ro