În urma acțiunilor derulate de polițiști, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost întocmite 64 de dosare penale, iar 42 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.
În perioada 9 – 16 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R., polițiștii de la transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.
Astfel, polițiștii au efectuat controale în 398 de stații de cale ferată, au patrulat în 400 de trenuri de călători și au desfășurat 21 de acțiuni specifice pe linia comerțului ilegal, a siguranței transporturilor, siguranța și securitatea pe apă, a pescuitului ilegal și contrabandei.
În urma verificărilor, au fost depistate 11 persoane date în urmărire națională sau internațională. 6 minori lipsiți de supraveghere au fost găsiți și predați familiilor sau internați în centrele de plasament. Polițiștii au identificat și 5 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.
Polițiștii au întocmit 64 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări. De asemenea, au depistat în flagrant delict 42 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. În dosarele penale instrumentate, 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, împotriva acestora fiind luată măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei și au fost confiscate bunuri de peste 76.000 de lei.