Toate magistralele feroviare sunt operaționale, însă circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo de vreme nefavorabilă, în sudul și sud-estul țării fiind înregistrate intensificări puternice ale vântului, informează CFR SA într-un comunicat.
CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, acţionează cu pluguri pentru deszăpezire pe următoarele intervale de staţii:
- Urziceni - Slobozia Veche
- Ciulniţa - Feteşti (fir I)
- Medgidia - Tulcea Oraș
- Fetesti - Țăndărei - Slobozia Veche
- Medgidia - Tulcea Oraș
- Ciulniţa - Călăraşi Sud
- Lehliu - Brănești - Fundulea - Jilava
- racordare Videle
Pe următoarele intervale de staţii se circulă doar cu locomotive DA, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile:
- Ciulnița-Dragoș Vodă (fir II) sau cu EA dar cu restricție de viteză de 70 Km/h)
- Dragoș Vodă - Lehliu (fir I) sau cu EA dar cu restricție de viteză de 70 Km/h)
- Urziceni - Slobozia
- Constanţa-Mangalia
- Medgidia-Tulcea Oraş
Pe secția neinteroperabilă Oltenița - București Sud (Transferoviar Grup) trenurile circulă cu plug antemergător.
Toate aceste măsuri sunt necesare din considerente de siguranţă şi pentru menţinerea traficului feroviar operaţional pe întreaga reţea.
Legăturile feroviare sunt asigurate pe toate rutele.