CFR Călători informează că în aceasta dimineață, în jurul orei 08:10, locomotiva trenului IR 1366 Brasov - Budapesta, la trecerea peste macazurile de la intrarea în stația Băile Tușnad (între Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc) a deraiat de un boghiu.
Cei aproximativ 90 de pasageri și echipajul trenului (mecanic, Șef tren, conductor) nu au fost răniți.
A fost solicitat un tren de ajutor din stația Brașov pentru repunerea pe șine a locomotivei și reluarea circulației în condiții de siguranță.
Pasagerii trenurilor IR 1366 și IR 1407 vor fi transbordați cu mijloace auto între Bicsadu Oltului și Băile Tușnad, de unde își vor continua călătoria cu alte trenuri către destinațiile lor.
Călătorii de trenul IR 1541 Iași – Brașov au fost preluați din Băile Tușnad de trenul suplimentar R 12596 Bicsadu Oltului – Brașov , iar călătorii de la IR 1540 au fost preluați din Bicsadu Oltului de trenul suplimentar IR 12597 Băile Tușnad – Iași.
Au fost anulate trenurile R 4583 și R 4584 Brașov – Sfantu Gheorghe și retur pe întreaga distanță și R 4508 Gheorgheni – Brașov pe distanța Băile Tușnad – Brașov.
De asemenea, călătorii de la trenurile IR 1645 și IR 1646 București Nord – Targu Mureș și retur vor fi preluați din stațiile Bicsadu Oltului și Băile Tușnad de trenuri suplimentare pentru continuarea călătoriei.
La ora 11:00 au plecat din Băile Tușnad trenurile cu destinațiile Budapesta (IR 1366 care circulă ca tren IR 12593) și Brașov (IR 1407 care circulă ca tren IR 12594).
Dacă pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate vor să renunțe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, în vigoare.