Bugetele companiilor de stat vor fi reevaluate, ca prim pas spre reducerea salariilor, dar unităţile care au efectuat deja restructurări, precum CFR, nu vor fi supuse acestei reevaluări, a declarat purtătorul de cuvînt al Guvernului, Ioana Muntean, citat de Mediafax.
"Bugetele companiilor de stat urmează să fie reevaluate, dar companiile de stat care au făcut deja restucturări nu vor mai intra în această reevaluare. Pot să vă dau exemplul CFR-ului, care nu va mai intra în această reeevaluare întrucât şi-a făcut deja restructurările", a spus Muntean.
Surse oficiale au declarat marţi că Guvernul va stabili un plafon salarial maximal pentru angajaţii companiilor de stat şi cei ai regiilor autonome, iar din cîştigul care depăşeşte acest plafon, o cotă de peste 70% va fi vărsată într-un fond de solidaritate, Executivul constatînd că salariile nu pot fi reduse cu 25% în aceste unităţi.
Citește întreg articolul pe mediafax.ro.