Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a aprobat raportul privind activitatea de verificare profesională suplimentară a personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare şi a personalului cu atribuţii în organizarea şi conducerea activităţii de transport feroviar/operaţiunilor de manevră feroviară şi de siguranţa circulaţiei, întocmit de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), informează un comunicat al ministerului citat de Agerpres.
Perioada de verificare profesională suplimentară a personalului feroviar cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei feroviare şi a personalului cu atribuţii în organizarea şi conducerea activităţii de transport feroviar/operaţiunilor de manevră feroviară şi de siguranţa circulaţiei s-a desfăşurat între 14.02.2011 şi 14.05.2011, fiind evaluate în total un număr de 39.480 de persoane.
În urma verificărilor efectuate, Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară a constatat că dintr-un număr de 30.677 persoane reexaminate în locaţiile CENAFER, au fost declaraţi promovaţi un număr de 30.407, iar nepromovaţi 270. Dintre cele 8.803 persoane evaluate în locaţiile proprii ale operatorilor economici au fost declaraţi promovaţi un număr de 8.799, iar nepromovaţi 4.
Criteriile urmărite au fost legate de cunoştinţele dobîndite în ceea ce priveşte regulamentele, instrucţiuni, ordine şi dispoziţii pe ramuri de activitate şi funcţii.
În urma acestei evaluări, CENAFER a constat o serie de deficiențe datorate unei instruiri neadecvate, în special în ceea ce privește instrucțiunile noi. Operatorilor de transport feroviar și administratorilor/gestionarilor de infrastructură le-a fost recomandat să doteze și să mențină centre proprii de instruire cu tehnică și material didactic, precum și să utilizeze metode adecvate de instruire a personalului.
Această reexaminare a fost hotărîtă prin ordinul MTI nr. 79/28.01.2011.