Un tren de călători a pornit de la gara Golenţi, din judeţul Dolj şi a sosit în gara nouă a Vidinului. Convoiul de vagoane a traversat experimental podul Calafat-Vidin. Garnitura a circulat în ambele direcţii peste pod cu 110 kilometri pe oră, scrie AGERPRES.
Trenurile de pasageri vor fi lansate începând cu data de 14 decembrie 2014. Cursa ce va lega Sofia de Budapesta prin Craiova şi Timişoara ar urma să aibă ora de plecare 12.00, urmând să ajungă la Budapesta a doua zi la ora 08.00. Pentru retur, trenul va pleca din Budapesta la ora 19.00 şi va ajunge la Sofia la ora 18.00 ziua următoare.
O mică porţiune din calea ferată pe teritoriul românesc nu este electrificată şi de aceea nu pot fi folosite locomotive cu tracţiune electrică. CFR Călători a anunţat că este pregătită să introducă în circulaţie trenuri de pasageri în relaţia cu operatorul bulgar de călători pe podul Calafat - Vidin.
Regionala CFR Craiova, împreună cu bulgarii, va stabili în perioada următoare câte trenuri vor circula pe ruta Craiova-Vidin.
Directorul căilor ferate de stat din Bulgaria a precizat că lucrările făcute împreună la calea ferată cu România şi Serbia decurg foarte bine. Noul pod Calafat-Vidin a fost inaugurat pe data de 14 iunie, în prezenţa autorităţilor române şi bulgare.
Deocamdată, nu există estimări cu privire la numărul potenţial al călătorilor care vor folosi acest tren.