HOTNEWS.RO: Marturia unei persoane din trenul care a deraiat aproape de Baile Herculane

Trei vagoane ale trenului InterRegio Bucuresti-Timisoara au deraiat aseara, in apropiere de Baile Herculane. Niciunul dintre cei 200 de pasageri nu a fost ranit, insa nimeni nu a sarit in ajutorul oamenilor terifiati ca, dupa ce au scapat din rasturnarea trenului, vor muri intr-un incendiu, marturiseste unul dintre cei care au trecut prin acest accident. Cantareata Lia Lungu, stabilita de peste 20 de ani in Statele Unite ale Americii si aflata ieri seara in trenul care a deraiat, a povestit pentru HotNews.ro ce s-a intamplat.

Marturia artistei Lia Lungu, interpreta de folclor traditional stabilita in Statele Unite de peste 20 de ani si care in urma cu o zi se afla in trenul care a deraiat intre Baile Herculane si Toplet.

Cantareata Lia Lungu a povestit pentru HotNews.ro cum s-au petrecut evenimentele de ieri:

"Oamenii au avut spaima ca trenul va lua foc. Eu am fost in primul vagon si acela era cel mai afectat. Dar ceata pe care am vazut-o toti venea de la piatra aceea de la terasament pe care s-a tarat trenul 50 de metri. Noroc ca nu a avut viteza mare. Tatal meu a fost sef de gara si eu cred ca tatal meu m-a protejat. Rapidul Bucuresti - Timisoara face cruce cu rapidul care vine in sens invers la Herculane. De data asta, nu a intalnit trenul celalalt in Herculane, ci in Toplet, inainte de Herculane, unde s-a intamplat acest accident. De asta trenul mergea oarecum incet, dar inchipuie-ti sa fi avut viteza normala pe care o prindea fara sa fi oprit in Toplet, inchipuie-ti la viteza accea ce s-ar fi intamplat! Noi am fi fost in moarte sigura.

Oamenii s-au speriat de fum, pentru ca o ceata completa a invaluit primul vagon. Toti au zis: ia foc, sa fugim! In nebunia aceea, dupa ce cazusera toate bagajele, eu m-am uitat pe geam si am vazut ca nu e pic de miros de fum. Am invatat sa imi pastrez calmul in workshop-urile pe care le-am facut in America dupa 11 septembrie si am rationat: nu poate fi fum, pentru ca ar fi mirosit undeva; e piatra de terasament, dupa ce a fost zdrobita de rocile locomotivei si ale vagonului.

Am trait evenimentele de la 11 septembrie si am vazut mobilizarea de dupa soc, nici ei nu au avut reactii foarte bune, dar dupa ce s-a intamplat in 11 septembrie, pe cartiere se faceau workshop-uri pentru a te invata cum sa reactionezi in cazuri de calamitate, de accident neprevazut si in toate stirile erai anuntat sa te duci si sa sari in ajutor. Dar noi nu stim cum sa ne umilim unii pe altii, cum sa ne hotim, cum sa incercam sa castigam un ban din orice. Ce am vazut acolo m-a socat.

Eu am ajuns in Herculane la 7 si ceva cu autobuzele aduse de autoritati, dar trenul a sarit de pe linie la 5. Am stat in tren mai bine de o ora, pentru ca era mai sigur trenul decat sa stai in marginea strazii si sa nu fii protejat de nimeni. Erau oameni in varsta care nu isi puteau duce bagajele, era povarnisul stancos si nu puteai sa ajungi nicaieri decat cu ajutor. Au venit 2 autobuze din Herculane, dar care ne cereau bani. Au venit apoi imediat taximetristi, veneau din toate partile si ziceau: pentru 50 de lei va duc in Herculane. In conditiile in care nu erau mai mult de 3 kilometri.

Pompierii erau pregatiti numai pentru morti sau raniti. Le-am zis ca aici sunt rani psihice, a fost o fata care a avut o stare de isterie de spaima, urla, plangea, a avut un atac de panica, urmata de o forma de isterie. Eu nu sunt medic, dar ea pana nu a urlat, nu s-a descarcat. Acolo era nevoie de un paramedic, nu a venit niciunul. Era frig deja. Intr-o lume civilizata trebuia sa fie ceai, paturi. Era frig afara. Cei de la CFR nu stiu daca au avut cu adevarat de facut ceva. Nu trebuie sa asteptam sa sara cineva pentru noi, sa vina guvernul sa faca ceva, trebuie ca noi prin noi insine sa facem ceva.

M-a socat si faptul ca s-a intarziat cu o solutie din partea autoritatilor, dar mi s-a parut cu atat mai grav faptul ca nimeni nu ajuta pe nimeni. Povesteau oamenii care au fost cu mine in tren ca era o casa pe un damb, la care oamenii au incercat sa ajunga si sa treaca prin curte ca sa ajunga la strada si era o taranca. Au rugat-o pe lelea sa ii lase sa treaca prin curte, si nu i-a lasat. Le-a zis: nu puteti sa treceti ca am caine si va rupe. Oamenii s-au intos la tren si nu stiau ce sa faca. Nu stiau ce sa faca, au vrut sa fuga. Erau rugi de mure, am vazut femei cu mainile insangerate tinandu-se de acei rugi ca sa poata scapa.

Nu poti sa fii un corb care te uiti la un cadavru. De foarte multe ori ranile fizice se vindeca simplu, dar cele interioare... Ma gandesc la fata aceea, ce mecanisme interioare trebuie sa aiba sa treaca peste ceea ce s-a intamplat ieri.

Tatal meu a fost sef de gara in mai multe locuri, in Orsova si inainte de a se pensiona a fost sef de gara in Timisoara. Probabil de aceea eu prefer sa merg cu trenul pe teritoriul tarii. Este un sentiment al sigurantei pe care mi-l da mersul cu trenul (...). Acum nu mai stiu daca e sigur.

Au fost trenuri care au deraiat si in State, chiar anul trecut un tren a deraiat in New Jersey, se intampla. Oriunde in lume se poate intampla, si a mai fost un tren care a deraiat in Long Island, sunt accidente peste tot, nu sunt lucruri care se pot intampla numai la noi. Asa cum sunt soareci in Romania, si eu am avut soareci in New York la etajul 10.

Diferenta majora o reprezinta atitudinile. In SUA, in mai putin de 7 minute au aparut elicopterele care au adus paramedici si primul lucru pe care ei il fac e sa aduca mancare, ceai cald, care sa creeze o stare de bine. La workshop-uri am inteles ca este foarte importanta starea de confort pe care ti-o creeaza faptul ca ceilalti sunt aproape de tine, asa poti preveni stresul posttraumatic si alienarile, care pot sa duca la inraire pana la criminalitate.

Noi suntem alienati. E o alienare ce am vazut.

Trebuie sa ne intoarcem in tinuta noastra si sa aducem la suprafata forma de uniune, de intrajutorare, de compasiune pentru cel asemenea tie caruia i s-a intamplat ceva de care Dumnezeu pe tine te-a ferit. Este esential sa incerci sa te pui in locul acelui om. Este vorba si de educatie, pentru ca ceea ce s-a intamplat in ultimii 25 de ani a fost exact invers.

Vazand aceleasi mizerii pe canalele de televiziune ai pierdut valorile si nu te mai raportezi la ele. Suntem intr-o nebuloasa totala. Acest lucru se manifesta la toate nivelurile actiunilor noastre. De aceea nu mai avem reactii, compasiune. Daca nici o tragedie nu ne mai uneste, atunci ce ne mai uneste? Eu am vazut la 11 septembrie cum au lucrat cot la cot oameni simpli cu milionari."

Articolul complet pe hotnews.ro