Prima linie ferată de mare viteză din Africa are o lungime de 200 de kilometri și leagă Tangerul de Casablanca, via Rabat. Investiția s-a ridicat la 2,1 miliarde de euro, iar printre principalii beneficiari se numără și Dacia.
Regele Marocului, Mohammed al VI-lea, a inaugurat joi, 15 noiembrie, primul tren de mare viteză (TGV) din Africa, în prezența președintelui francez Emmanuel Macron. În cadrul călătoriei inaugurale, vor fi deschise și noile gări TGV, Tanger-Ville și Rabat-Agdal, precum și linia de mare viteză Tanger-Kenitra, botezată LGV Maroc. Stațiile din Casablanca și Kenitra vor fi terminate în scurt timp.
Între timp, în România viteza comercială a trenurilor de călători a scăzut sub 50 km/h, iar cea a trenurilor de marfă ajunge și la 15 km/h.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat strategic franco-marocan parafat în 2007 și a fost dezvoltat de ONCF, compania publică de transport feroviar din Maroc, cu ajutorul omoloagei sale din Franța, SNCF. Investiția de 2,1 miliarde de euro a fost finanțată în proporție de 50% de francezi.
Investiție pentru Renault-Dacia și Peugeot
Tanger, Casablanca și Kenitra. Cele trei orașe marocane legate de noua linie ferată de mare viteză au o legătură extrem de strânsă cu industria auto, iar autoritățile par a face totul pentru ca Marocul să devină din ce în ce mai competitiv la acest capitol.
Renault produce Dacia în Maroc în două uzine, una in Tanger, alta în Casablanca. Iar preşedintele director general Renault, Carlos Ghosn, a estimat că producția Dacia din uzina Somaca din Casablanca se va dubla până în 2022, ajungând până la 160.000 de unităţi pe an.
De asemenea, Peugeot a anunțat că anul viitor va demara producția în Maroc, în noua sa uzină din apropierea orașului Kenitra, producția fiind estimată la 200.000 de vehicule pe an în 2020.
Sursa: newsweek.ro