Cel puțin 100 de persoane au murit în India (și cifra este în continuă creștere) și cel puțin 150 de persoane au fost rănite după ce un tren expres de pasageri care circula între orașul Patna (nord) și Indore (centru) a deraiat duminică dimineața, lângă Kanpur, a anunțat poliția statului Uttar Pradesh, în care s-a produs accidentul, transmite BBC.
Operațiunile de salvare sunt încă în desfășurare, numărul răniților fiind estimat, potrivit agențiilor internaționale de presă, la peste 150.
Cauza tragediei, care s-a produs când majoritatea pasagerilor dormeau, nu este cunoscută încă.
Krishna Keshav, călător, a declarat pentru BBC:
"Ne-am trezit dintr-o zdruncinătură în jurul orei 3 dimineața. Câteva vaogoane au deraiat, toată lumea era în stare de șoc. Am văzut câteva cadavre și oameni răniți."
Cel mai grav accident feroviar din India s-a produs în 1981, când s-au înregistrat 800 de morți după ce un tren a căzut într-un râu.
Sursa: bbc.com