China a inagurat astăzi cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume. Are peste 1.300 de kilometri şi leagă capitala Beijing de Shanghai. Călătorii pot străbate distanţa dintre cele două oraşe în mai puţin de cinci ore cu un tren care atinge 300 de kilometri pe oră, informează money.ro.
Cei peste 1300 de kilometri de la Beijing pînă la Shanghai sînt parcurşi fără oprire iar timpul alocat călătoriei se va înjumătăţi, spun oficialii chinezi. Proiectul a costat 32,5 milioane de dolari şi face parte dintr-un plan al guvernului chinez de a realiza linii de mare viteză între toate marile oraşe. China are deja cea mai vastă reţea de trenuri de mare viteză şi, pînă în 2012, vrea să o extindă la 13 mii de kilometri.
Sursa: money.ro