SCRISOARE DESCHISĂ
Adresată Domnului Preşedinte al României
TRAIAN BĂSESCU
2011 = 1500 km de cale ferată dispăruţi ?
Stimate Domnule Preşedinte,
Asociaţia Industriei Feroviare din România (AIF) face apel la Instituţia Prezidenţială într-o problemă deosebit de importantă pentru România şi Uniunea Europeană, atât din perspectiva securităţii naţionale şi europene, cât şi a asigurării continuităţii vieţii economice şi sociale în această Regiune Europeană.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii urmăreşte închiderea a aproximativ 1.500 de km linii de cale ferată, fără a supune dialogului public utilitatea prezentă şi viitoare a liniilor propuse spre închidere.
Astfel, Asociaţia Industriei Feroviare a solicitat, la data de 31 martie 2011, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii organizarea unei dezbateri publice pe tema utilităţii liniilor ce urmează a fi închise traficului feroviar de marfă şi/sau călători.
Din păcate am constatat dorinţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de a închide imediat aceste linii, cu orice preţ, fără o consultare prealabilă a tuturor factorilor implicaţi, atât timp cât proiectul de Hotărâre de Guvern a fost inclus în discuţia Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului în plină perioadă legală de transmitere a observaţiilor şi comentariilor, Ministerul organizând în data de 7 aprilie 2011, o reuniune extraordinară, având ca teme principale subiectul închiderii liniilor de cale ferată şi cel al închirierii altor secţiuni de linii.
Facem apel la Instituţia Prezidenţială, în condiţiile în care dumneavoastră şi membrii instituţiei v-aţi implicat în mod activ atât în problemele de dezvoltare a sectorului de transporturi, de construire a unei poziţii puternice al flancului Estic al Uniunii Europene şi NATO, cât şi în problema protejării infrastructurilor critice.
Listele făcute publice privind închiderea liniilor de cale ferată includ linii din staţii de pe traseul Coridorului IV Paneuropean (Axa Prioritară 22 a Uniunii Europene şi Coridorul VII de Marfă), obiectiv prioritar de investiţii pentru România şi Uniunea Europeană. Închiderea acestor linii va reduce dramatic volumul de transport, conducând în ultimă instanţă la izolarea Portului Constanţa şi a României pe harta economică a Uniunii Europene.
Toate investiţiile în creşterea vitezei de transport şi a siguranţei traficului se vor dovedi inutile în contextul în care încrucişările de trenuri vor fi dificil de realizat, ceea ce va conduce la reducerea capacităţii de transport feroviar şi îndepărtarea navelor de transport de marfă de Portul Constanţa.
Domnule Preşedinte Traian Băsescu,
Vă solicităm sprijinul în a organiza, sub egida Administraţiei Prezidenţiale, o dezbatere publică în care să fie implicate autorităţile publice centrale şi locale, organizaţii din domeniul feroviar şi reprezentanţi ai marilor platforme industriale pentru a se identifica în mod real utilitatea liniilor şi identificarea formulelor de finanţare a acestora.
Asigurându-vă de întreaga noastră consideraţie,
Ştefan Roşeanu,
Secretar General AIF
Sursa: railwayinsider.eu