Program de propuneri pentru eficientizarea activitatii companiilor feroviare de stat
Companiile feroviare de stat vor finaliza în perioada 16-20 august un program de propuneri pentru eficientizarea activităţii CFR, prin scăderea cheltuielilor, care vor fi prezentate ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, şi ulterior negociate cu sindicatele, informează ediția online a cotidianului Gândul.
"Cînd o variantă va fi aprobată, imediat vor fi invitate toate structurile sindicale pentru discuţii şi negocieri. Dacă sindicatele doresc participarea directorilor la o întîlnire în afara programului de lucru, pot fi invitaţi. Este posibil ca soluţia prezentată sindicatelor să fie concretizată la sfîrşitul săptămânii viitoare", a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Amănunte pe gandul.ro


