Banca Mondiala despre transportul feroviar autohton: privatizare, restructurare si chiar deteriorare
Într-un raport confidențial al Băncii Mondiale obținut de Hotnews.ro despre societățile de stat din domeniul transporturilor, se spune: Deciziile managerilor sînt influențate mai mult de interesele politice, decît de interesele pe termen lung ale companiilor.
Potrivit acestuia, companiile sînt gestionate de funcționari numiți de Ministerul Transporturilor, în multe cazuri pe criterii politice, care au permis sau au contribuit la declinul indicatorilor de performanță. Autorii raportului recomandă ca directorii companiilor să fie selectați pe criterii de merit. De asemenea, consiliile de administrație trebuie să participe la selectarea candidaților pentru postul de director și să recomande persoanele potrivite.
Recomandările Băncii Mondiale pentru cele trei companii feroviare de stat
CFR MARFĂ
- Privatizarea
- Pentru a reveni la funcționarea profitabilă, CFR Marfă trebuie să realizeze îmbunătățiri radicale în utilizarea activelor și în productivitatea muncii.
- În termeni generali, profitabilitatea poate fi recîștigată numai prin reducerea a cel puțin o treime din costuri. O astfel de schimbare ar aduce eficiența companiei la niveluri comparabile cu operatorii privați.
- Compania va trebui să adopte o abordare mai selectivă pentru operațiunile sale. Compania operează în prezent mai mult de 90% din rețeaua de cale ferată din România.
- Experiența internațională sugerează că acceptarea CFR Marfă a unor loturi mici de marfă și distribuția lor în mai mult de 500 de stații de transport de marfă nu poate fi susținută economic.
- În cazul în care privatizarea va avea loc rapid, actualul management nu va avea timp să pună în aplicare un nou model de afaceri. Însă, acest management trebuie să fie pregatit pentru privatizare și să prezinte opțiunile comerciale și de funcționare.
CFR CĂLĂTORI
- Raționalizarea liniilor mai puțin utilizate, în special cele incluse la categoria Personal. Utilizarea lor cu 25% mai puțin și înlocuirea lor cu servicii de transport cu autobuzul.
- Suplimentarea numărului de vagoane la trenurile existente, în funcție de cerere.
- Renunțarea la unele stații în cazul în care numărul de pasageri nu justifică existența lor.
- Reducerea personalului.
CFR SA
- În plus față de măsurile de eficiență, Ministerul Transporturilor trebuie sa aloce mai multe fonduri pentru întreținere. De asemenea, este necesară reducerea rețelei pînă la nivelul în care poate fi întreținută financiar. O altă opțiune este de a permite rețelei să continue să se deterioreze (n.n. - ???), dar asta ar însemna prăbușirea finală a industriei feroviare.
- Este important ca strategia României pentru rețeaua feroviară să fie adusă rapid în concordanță cu o estimare realistă a resurselor bugetare disponibile în următorii cîțiva ani.
- Ministerul Transporturilor trebuie să creeze un grup de lucru la CFR SA pentru a evalua opțiunile alternative în vederea realizării unei rețele feroviare durabile, capabile de a concura cu transportul rutier. Grupul de lucru ar trebui să invite la dezbateri atît reprezentanți ai companiilor publice, cît și private.
Sursa: hotnews.ro


