Cotidianul: ASTRA Vagoane Arad a intrat in reorganizare. Trenul si timpul merg impreuna

Gara este un adevărat tunel al timpului. Cine s-a născut şi s-a ridicat în preajma unei gări sau a căii ferate are o copilărie impregnată de mirosul de păcură al traverselor, al sălii de aşteptare, al aburului de locomotivă, al şinelor lucioase pe care roţile cântă un soi de cântec al drumului şi al depărtării. Pentru cine a copilărit lângă o gară sau în preajma unui depou, ţiuitul şinelor sună mai frumos decât toată muzica sferelor. Gara şi trenul sunt ca două porţi deschise spre memorie şi spre absolut.

Când am început prima discuţie despre vagoanele de la ASTRA Călători, m-a sedus ideea unei serii de albume despre istoria căii ferate româneşti şi europene. Unul despre locomotivele cu abur şi vagoanele de altădată. Şi încă unul despre mocăniţele speriate de timp şi despre liniile înguste furate ca agrişele sau ca cireşele coapte. Un altul, despre gări. Şi încă două-trei, numai cu fotografii vechi, portrete şi instantanee din lumea cefereului. Un soi de antologie în imagini a decimatei oştiri a căii ferate.

Aşa i se spunea. A doua armată a României. O armată ţărănească, mohorâtă, severă, mândră, apăsată şi de o mare bunătate, dar pe cale de dispariţie. A fost restructurată, lăsată la vatră sau ignorată şi umilită.

România are farmecul vetust al locului care şi-a păstrat neatinse gările vechi. Din sărăcie, nu din sentimentalism. Arată şi astăzi aşa cum erau ele între cele două războaie. Unele, chiar ca la începuturile transporturilor de mărfuri şi călători, ridicate pe vremea administraţiei chezaro-crăieşti. Modelul e unic. O clădire mică, dar şi băţoasă, cu o sală de aşteptare şi cu un misterios birou de mişcare din care ieşea totdeauna impiegatul sau şeful de gară pentru a saluta tacticos trenurile şi locomotivele ocazionale.

Citește articolul complet pe cotidianul.ro